USB 3.0 va fi lansat oficial

Dupa aproape 14 luni de cand cei de la Intel au anuntat ca va aparea USB 3.0 (Universal Serial Bus), specificatiile finale ale acestui protocol vor fi anuntate, dupa lungi intarzieri, pe data de 17 luna aceasta la conferinta SuperSpeed USB Developers gazduita de USB Implementers Forum ce va avea loc la San Jose, California.

Aceasta va deschide startul pentru companiile producatoare de hardware sa inceapa proiectarea si producerea dispozitivelor care sa foloseasca aceasta conexiune de mare viteza, care este de 10 ori mai rapida decat standardul USB 2.0. Oricum, viitorul Windows 7 al celor de la Microsoft se pare ca nu va avea suport pentru USB 3.0, lucru confirmat saptamana trecuta de catre inginerii de la Redmond in cadrul conferintei WinHEC (Windows Hardware Engineering Conference) din Los Angeles. Se pare ca acest sistem de operare vine prea devreme pentru a putea fi compatibil inca de lansarea initiala cu acest standard nou de USB (asta daca se respecta data anuntata). Ramane sa vedem daca vor lansa noul Windows 7 fara suport pentru USB 3.0 sau vor amana lansarea sistemului de operare pentru a implementa suportul necesar noului standard. Daca se va intampla prima situatie, atunci sa speram ca adaugarea suportului software pentru USB 3.0 se va realiza in scurt timp de la lansarea oficiala a noului sistem de operare.

Acest standard este de 10 ori mai rapid decat USB 2.0 si pentru a ne demonstra performantele acestuia, la conferinta WinHEC de anul acesta, inginerii de la Microsoft au prezentat rezultatele testelor facute celor 3 standarde de USB si anume transferul a uni film HD de 25 Gb:

– 9.3 ore in cazul standardului USB 1.1;

– 13.9 minute in cazul standardului USB 2.0;

– 70 de secunde in cazul standardului USB 3.0.

Noile cabluri USB 3.0 vor folosi metode noi de conexiuni şi cablare, ceea ce face ca viteza de transfer sa ajunga la 4.8 Gbps (fata de 480 Mbps la USB 2.0), in timp ce puterea maxima furnizata este mult optimizata (datorita unui nou mod de gestionare al resurselor) si este de 900 mA (fata de 500 mA cat este la USB 2.0) ceea ce permite incarcarea mai rapida cu energie a dispozitivelor conectate la portul USB. De asemenea noul standard permite transferul bidirectional al informatiilor, ceea ce inseamna se va putea incarca cat si descarca informatii simultan de pe dispozitivele conectate la USB 3.0 in timp ce USB 2.0 suport doar trafic unidirecţional. Tot din acest motiv, durata de sincronizare dintre doua dispozitive va fi mai mica.

(Sursa: cnet.com, slashgear.com)

Un comentariu la “USB 3.0 va fi lansat oficial”

  1. adrian says:

    cat de mult s-a avansat in transferul pe usb.este un lucru extraordinar sa poti transfera cu o asemenea viteza.de acum v-a trebui sa ne pregatim pt noi upgrade-uri.

Comenteaza