Un nou telefon dual-sim cu touchscreen de la Allview

F2 Crony este numele celui mai nou telefon al producatorului brasovean Allview, terminal ce va fi lansat in luna martie.
Telefonul este un dual-sim cu ecran tactil de 3″  ce are dimensiunile de 107x53x12,5 mm, dispune de o camera foto cu flash si conectivitate la internet prin Wi-Fi, GPRS si EDGE.

Telefonul AllView F2 Crony are o interfata cu 3 ecrane virtuale intre care se poate naviga si care pot fi personalizate prin widget-uri. Interfata dispune si de o bara de meniu interactiva prin care se acceseaza functiile importante ale telefonului.

La caracteristicile de uzabilitate ale telefonului se adauga cele doua tastaturi disponibile, una qwerty si una clasica, care pot fi activate la alegere si functia de copiere/lipire prin care link-uri, propozitii si cuvinte pot fi inserate in alte module de text.

In ceea ce priveste suportul multimedia F2 Crony are Radio FM, aplicatie de inregistrarea audio si video, camera de 3.2 MP cu blitz si un media player care reda atat fisierele audio cat si pe cele video. Functia de bluetooth 2.0 A2DP transmite semnal audio de inalta calitate (stereo) catre dispozitivele compatibile. Tot prin bluetooth F2 Crony sincronizeaza agenda, calendarul si sarcinile din memorie cu un server de sincronizare.

 

F2 Crony se poate conecta la internet prin Wi-Fi in zonele cu retele Wi-Fi active si prin GPRS si EDGE la costuri reduse prin browser-ul preinstalat Bolt. Accesul la retelele sociale si la unele aplicatii utile precum: Facebook, Twitter, Vremea, Google Calendar, Flickr,Picasa, Stiri, Sport, Jocuri si Google Search va fi facilitat de aplicatia preinstalata Snaptu, in timp ce mesageria instant va fi posibila prin aplicatia eBuddy care este compatibila cu: Yahoo!, MSN, AIM, Google Talk.

F2 Crony va oferi acces direct si catre magazinul Allview de aplicatii unde utilizatorii pot descarca gratuit sute de jocuri si programe utile.

Fisierele media pot fi stocate in memoria interna sau pe cardul de memorie micro SD de pana la 16 GB. Datorita bateriei de 900mAh cu care este dotat, telefonul va asigura un timp de asteptare de 180h si mai mult de 4h de convorbire.

F2 Crony va ajunge in magazinele de specialitate spre sfarsitul lunii martie.

(Sursa: AllView)

Comenteaza