Stirile despre moartea lui bin Laden vor genera noi valuri de malware

Este de asteptat ca in aceasta perioada, atacurile virtuale care folosesc ca si metoda de propagare stirea mortii lui bin Laden sa se intensifice. Specialistii in securitate informatia recomanda utilizatorilor sa urmareasca site-uri de stiri cunoscute si sa se tina la distanta de mesajele care promit dezvaluiri senzationale despre acest subiect.

Compromiterea rezultatelor unei cautari dupa anumite cuvinte cheie (tehnica cunoscuta sub numele de Black Hat SEO) poate duce la infectarea utilizatorilor cu diferite tipuri de malware, antivirusi falsi sau exploit-uri PDF.

“Black-hat SEO este o metoda relativ noua, folosita din ce in ce mai frecvent de multi infractori cibernetici. O stire precum moartea lui bin Laden poate duce la intensificarea cautarilor pe motoarele de cautare dupa anumite cuvinte cheie, iar unele dintre rezultate pot directiona catre site-uri malitioase. De aceea, e bine ca utilizatorii sa acceseze doar site-uri cunoscute, si de asemenea sa foloseasca solutii specializate de securitate”, este de parere Catalin Cosoi, Head of Online Threats al BitDefender.

Inca de acum doua seri, BitDefender a inceput sa monitorizeze activitatea amenintarilor legate de acest subiect si a identificat cateva amenintari “clasice” care folosesc ca momeala stiri de ultima ora pentru a infecta calculatoarele utilizatorilor.

Nu a trecut mult timp de la anuntarea mortii lui bin Laden si deja au aparut o serie de articole false legate de acest subiect care inunda fluxurile de stiri. Atata timp cat subiectul se va afla pe agenda de discutii, ne putem astepta la exploit-uri PDF in atasamente. Sa nu uitam ca Storm Worm facea ravagii acum cativa ani, trimitand mesaje cu titluri pompoase referitoare la dezastre naturale. E important de stiut ca newsletterele nu sunt insotite de atasamente; daca primesti mesaje cu titluri spectaculoase de la surse necunoscute, iti recomandam sa le stergei.

Moartea lui bin Laden nu putea fi trecuta cu vederea de cyber-criminali. Daca faci o documentare amanuntita a subiectului si ajungi pe ultimele pagini de rezultate, e posibil sa dai peste o serie de site-uri gazduite pe domenii co.cc si optimizate pentru cuvinte cheie precum “moartea lui bin Laden”.

Daca ajungi pe astfel de pagini si iti apare o imagine cu un scaner si sugestia de a descarca o solutie de antivirus deoarece calculatorul tau este aparent infectat, este un semn ca nu ai ajuns unde trebuie. Daca vrei sa afli mai multe informatii despre moartea lui Osama bin Laden, ar trebui sa vizitezi doar sursele sigure de stiri.

Pentru a iti proteja computerul, solutia este sa instalezi o solutie de securitate antispam, antiphishing, anti-frauda si antivirus, ca de exemplu Bitdefender Internet Security 2011. O alta tehnologie integrata in suita BitDefender este Search Advisor, care pre-scaneaza rezultatele furnizate de motoarele de cautare, semnaland daca sunt sigure, periculoase sau suspecte, inainte de a fi accesate. Daca nu esti client BitDefender, exista si BitDefender TrafficLight, o aplicatie de browser gratuita ce protejeaza impotriva atacurilor online, site-uri false si scripturi malitioase.

(Sursa: BitDefender)

Comenteaza