Specificatii tehnice posibile pentru Nintendo 3DS

Despre viitoarea consola Nintendo 3DS nu stim deocamdata oficial decat ca va avea doua ecrane, un ecran LCD 3D de 3.53″ si rezolutie de 800 x 240 si un ecran de 3.02″ cu o rezolutie de 320 x 240.

Mai stim ca dispune de o camera foto pozitionata pe partea din fata, de 0.3 MP si 2 camere pe partea din spate, tot de 0.3 MP, care permit capturarea de imagini tridimensionale.Nintendo 3DS va veni, de asemenea, cu suport WiFi, slot pentru cardurile SD, adaptor AC, sistem audio stereo si baterie Lithium-Ion.

Acestea erau datele tehnice pe care le cunosteam despre consola Nintendo 3DS pana astazi.

Multumita insa colegilor din presa internationala, am aflat acum, ca este posibil ca Nintendo 3DS sa vina cu doua procesoare ARM11 la 266 MHz, un procesor grafic la 133 MHz, 4MB de memorie dedicata VRAM, 64MB RAM si 1.5 GB de memorie flash (suplimentar fata de memoria ce poate fi extinsa cu ajutorul slotului pentru carduri SD).

Daca intr-adevar, aceste caracteristici vor fi confirmate oficial de catre Nintendo, consola 3DS bazata pe arhitectura ARM11 se va alatura primelor doua generatii de iPod, iPhone-ului 3G, tuturor e-readerelor Kindle de la Amazon si unei multitudini de telefoane mobile Nokia, care ruleaza deja pe baza acestui procesor.

Consola originala DS de la Nintendo dispune de un procesor ARM9 la 67MHz si un procesor ARM7 la 33.5 MHz.

(Sursa: IGN)

Comenteaza