Samsung lanseaza Galaxy Note 8 – vezi cum arata si ce specificatii are

Samsung Galaxy Note 8, cel mai nou telefon mobil al producatorului sud-coreean este disponibil in magazinele de specialitate.

Noul Samsung Galaxy Note 8, lansat oficial de producator pe 23 august, dispune de un ecran de 6,3″ Quad HD+ Super AMOLED Infinity, ce ofera o experienta de vizionare fara precedent.

In ceea ce priveste performantele, Samsung Galaxy Note 8 beneficiaza de doua camere principale de 12MP cu stabilizare optica a imaginii, care permit realizarea unor imagini clare.

Terminalul include un stylus S-Pen, care este mai precis si mai sensibil decat cel de pe modelul Note anterior.

Noul smartphone Samsung ruleaza pe baza sistemului de operare Android 7.1.1, are capacitate de stocare interna de 64 GB, baterie de 3.300 mAh si 6 GB memorie RAM – o premiera pentru un smartphone Samsung.

De asemenea, este si primul model de telefon al companiei cu sistem dual-camera. Modulul secundar (teleobiectivul) de camera oferă zoom optic 2X.

Galaxy Note 8 este primul smartphone care dispune de stabilizare optica pentru ambele camere de pe spate. Compania a prezentat functia Live Focus pentru camera, care este asemanatoare cu modul Portret de pe iPhone 7 Plus. Fundalul este estompat pentru ca focusul sa fie pe subiect.

Totusi, functia Samsung este superioara celei de pe iPhone 7 Plus, deoarece permite modificarea intensitatii fundalului. Camera frontala, pentru selfie-uri, are senzor de 8 MP.

O alta functie interesanta este App Pair, care permite lansarea simultana de pe panoul Edge, printr-o singura apasare pe ecran, a doua aplicatii in mod multi-fereastra.

Galaxy Note 8 beneficiaza si de trei metode biometrice de securitate: scanner pentru iris, senzor de amprente si recunoastere faciala. Mai mult, terminalul dispune de rezistenta la apa si praf (certificare IP68) si functie de incarcare wireless.

(Sursa: Mediafax)

Comenteaza