Piata mondiala de IT afectata de cutremurul din Japonia

Industria japoneza producatoare de echipamente IT, de telecomunicatii si gadget-uri a suferit o lovitura foarte grea in urma groaznicului cutremur de pe 11 martie din Japonia urmat de imensele valuri tsunami.

Toate marile companii din IT au sarit insa in ajutorul sinistratilor si a tuturor celor care au avut de suferit de pe urma catastroficelor evenimente oferind donatii de multe milioane de dolari.

Astfel, Canon, Panasonic si Sony au donat fiecare cate 3.67 milioane de dolari, Mitsubishi a anuntat o donatie de 6.1 milioane de dolari iar Sony si Panasonic au oferit gratuit mii de aparate radio, lanterne si 500.000 de baterii. NEC, Kyocera si Epson s-au alaturat si ele efortului general donand aparatura si echipamente IT.

La capitolul daune inregistrate deja exista rapoarte ce previzioneaza lipsa de componente ce va genera intarzieri si cresteri ale preturilor multor gadget-uri.

Nu doar cutremurul care a afectat intr-o mai mare sau mai mica masura fabricile din Japonia va genera aceasta situatie ci si infrastructura de cai ferate si sosele distrusa de aceste evenimente, infrastructura ce nu va mai putea fi folosita pentru aprovizionarea cu materie prima.

Astfel, Japonia este furnizorul a 40% din productia globala de memorii flash NAND, cea mai mare parte provenind din fabricile Toshiba.

O alta cauza generatoare de probleme pentru industria de IT din Japonia va fi rationalizarea curentului electric pana la sfarsitul lunii aprilie.

Sony a oprit sau a limitat productia a opt dintre fabricile sale pentru a face o estimare a pagubelor inregistrate si pentru a astepta realimentarea cu energie electrica.

Aeroportul Sendai inainte si dupa cutremurul din 11 martie 2011 (poza @NY Times)

Aceasta intrerupere afecteaza productia de filme optice, diode laser, acumulatori lithium-ion, CD-uri, DVD-uri si discuri Blu-Ray Sony.
Panasonic, Fujifilm, Nikon si Canon au inchis si ele fabricile din regiunile afectate de cutremur si de tsunami. Canon estimeaza ca unele dintre fabricile sale, inclusive acelea care produc lentile interschimbabile pentru camere sale foto digitale sau cartuse inkjet pentru imprimantele sale vor fi inchise pentru cateva saptamani sau isi vor muta productia in alte locuri.

(Sursa: Engadget)

Comenteaza