Pentax 645 – primul DSLR Pentax de format mediu

Pentax tocmai a anuntat primul lor aparat foto DSLR de format mediu: Pentax 645D, care a fost conceput pentru a oferi imagini de o rezolutie foarte mare pentru fotografii iubitori de peisaje. Acesta combina calitatea exceptionala a imaginii cu o manevrabilitate excelenta si o fiabilitate remarcabila pentru a simplifica fotografierea in aer liber.

Datorita senzorului CCD de imagine, care masoara 44x33mm si tehnologiei de procesare a imaginilor, noul aparat foto realizeaza imagini foarte clare la o rezolutie de 40 megapixeli (7264 x 5440 pixeli). Senzorul este produs de firma Kodak si este de de aproximativ 1,7 ori mai mare decat unul in format 35mm.

Procesorul de imagine folosit este PRIME (PENTAX Real Image Engine) II si ofera o viteza de procesare foarte mare si un algoritm nou, specific aparatelor foto de format mediu, care permite transmiterea rapida a imaginilor cu dimensiuni mari (chiar si a fisierelor RAW de 50MB).

Sistemul de focalizare folosit este SAFOX IX+ in 11 puncte si este special conceput pentru a asigura o focalizare foarte precisa, specifica unui aparat foto DSLR de format mediu. Pentru a crea un sistem de autofocalizare performant, intregul sistem optic a fost modificat si, in acelasi timp, au fost adaugate noi functionalitati pentru a analiza si a utiliza datele surselor de lumina din campul vizual.

Printre alte tehnologii prezente, se pot enumera: HDR (high dynamic range), Dynamic-Range Expansion, Digital Level, compensarea automata a distorsiunilor si a aberatiilor cromatice, DR (Dust Removal) II, convertor A/D de 14-biti si este compatibil cu mecanismul de focalizare automata SDM (Supersonic Direct-drive Motor).

Pentax 645D are un display LCD de 3 inci, aproximativ 921.000 pixeli, are posibilitatea ajustarii luminozitatii si a culorilor si este tratat AR (Anti-Reflection) pentru a elimina reflexiile de pe acesta chiar si in aer liber, cand e soare puternic.

In ceea ce priveste conectivitatea, avem la dispozitie un port USB 2.0 Hi-Speed, HDMI tip C mini si o iesire video NTSC/PAL. Pentru stocare, avem la dispozitie doua sloturi pentru carduri SD/SDHC.

Pentax 645D are dimensiunile de 156 x 117 x 119 mm si cantareste 1400g numai body-ul sau 1480g cu 2 carduri SD si bateria de Lithium-Ion D-LI90 atasata, care permite o autonomie de 800 fotografii (fara blit).

Initial, acest aparat foto va fi disponibil doar in Japonia la un pret de aproximativ 9400 USD, incepand cu luna mai a acestui an.

(Sursa: Dpreview.com)

Un comentariu la “Pentax 645 – primul DSLR Pentax de format mediu”

  1. e ciudata optiunea pt carduri SD/SDHC. In rest sunt curios ce va putea, cum se va prezenta in fata concurentei

Comenteaza