Nokia face dezvaluiri privind Symbian Carla si Symbian Donna

Cu ocazia Zilei Dezvoltatorilor care a avut recent loc in Mexic, oficialii Nokia au dezvaluit in sfarsit cateva informatii despre viitoarele versiuni ale sistemului de operare Symbian, despre care se vehiculau din ce in ce mai multe zvonuri pe Internet, Carla si Donna.

Astfel, conform celor confirmate acum de Nokia, Symbian Carla va fi destinat smartphone-urilor ce vor rula pe baza de procesoare la 1GHz sau superioare, si va fi lansat pe la sfarsitul anului 2012 inceputul anului 2013.

Symbian Carla va aduce un nou browser web, noi widget-uri si multe capabilitati noi pentru functia NFC precum si audio Dolby Surround.

Cerintele minime de procesor inseamna ca dispozitive care acum ruleaza pe baza Symbian^3 si Symbian Anna cum ar fi N8, C6-01, C7, E7, E6, X7-00 nu vor putea primi update-ul la Symbian Carla.

In ceea ce priveste sistemul de operare Symbian Donna, acesta va fi destinat exclusiv smartphone-urilor cu procesoare dual-core si cel mai probabil va fi lansat pe la sfarsitul anului 2013 sau inceputul lui 2014.

(Sursa: GSM Arena)

Comenteaza