Cea mai noua versiune de Android se va numi Android M

Android 5.0 Lollipop abia a inceput sa apara pe smartphone-urile noastre si Google deja lucreaza la o noua versiune a popularului sistem de operare.

Conform celor mai noi informatii, viitoarea versiune de Android se va numi Android M si va aduce numeroase imbunatatiri.

Android-Logo

Android M se va axa pe imbunatatirea a doua aspecte foarte importante – managementul memoriei si durata de viata a bateriei. Astfel, noua versiune de Android va prelungi durata de viata a bateriei telefonului oprind automat aplicatiile atunci cand ecranul smartphone-ului este inchis. Acest lucru va duce si la un mai bun management al memoriei RAM si o utilizare scazuta a acesteia.

Android M va veni si cu noi functionalitati si aplicatii refacute. Una dintre acestea va fi aplicatia “Photos” care va avea o interfata mult mai intuitiva ce va face mai usoara editarea fotografiilor si va integra o functie cu ajutorul careia vei putea sa-ti organizezi pozele in albume, sa creezi colaje foto sau chiar filmulete.

Cel mai probabil, Android M va fi anuntat cu prilejul viitoarei conferinte Google I/O si va fi lansat in luna august.

(Sursa: Slashgear)

Comenteaza