BitDefender a lansat versiunea finala a Safego

BitDefender a lansat astazi versiunea finala a aplicatiei pentru Facebook Safego ce asigura scanarea 24 de ore 7 zile pe saptamana a fluxurilor de stiri; detectarea de obiecte malitioase; functie integrata Quickscan care permite scanarea sistemului in mai putin de 60 de secunde; “Friend’o’meter”  –  o implementare a conceptului de securitate sociala, prin care utilizatorul isi poate ajuta prietenii sa se protejeze de pericolele de securitate, protejandu-se in acest fel si pe sine.

Pentru lansarea versiunii finale a aplicatiei Safego, BitDefender a publicat si o serie de date care au reiesit in urma utilizarii aplicatiei safego BETA.

Astfel, in perioada octombrie 2011 – iunie 2011 aproximativ 25% dintre cei care au incercat Safego BETA au avut cel putin un prieten virtual pe Facebook care a raspandit continut infectat cum ar fi aplicatii malitioase sau linkuri catre website-uri cu malware.

Accesarea unor astfel de aplicatii malitioase poate avea consecinte grave, cum ar fi furtul de identitate sau riscul de a primi mesaje targetate, ce pot raspandi diverse elemente infectate.

In comparatie, doar 0,7% dintre utilizatorii Safego raspandesc malware catre prietenii virtuali – ceea ce scoate in evidenta eficienta si importanta folosirii unei aplicatii dedicate de securitate pentru platformele sociale.

(Sursa: BitDefender)

Comenteaza