BenQ – doua noi proiectoare cu tehnologie laser

BenQ, a lansat astazi o noua gama de proiectoare echipate cu surse de lumina laser, a caror durata de viata ajunge la 20.000 de ore. Modelele BenQ LW61ST si LX60ST sunt primele proiectoare short throw din lume echipate cu tehnologia de iluminare BlueCore Laser Light, care asigura performanta in redarea imaginii, consum redus de energie si dispun de modul de start/stop instantaneu.

Sursa de lumina de tip laser care inlocuieste lampa traditionala, nu contine mercur, iar consumul de electricitate realizat de sursa de iluminare a proiectorului poate scadea in functie de imaginile proiectate cu pana la 90%.

Noul proiector BenQ LW61ST cu tehnologie BlueCore Laser Light poate proiecta de la distante scurte (Short Throw), dispune de rezolutie HD WXGA (1280×800), iar contrastul de 80.000:1 si luminozitatea de 2.000 ANSI lumeni ofera imagini clare si detaliate.

Utilizatorii pot ajusta chiar si manual luminozitatea proiectorului, in functie de conditiile de iluminare din sala in care se face proiectia, astfel incat pot fi controlate calitatea imaginii, dar si consumul de energie electrica.

Durata de viata a lampii, ce se ridica la 20.000 de ore, de peste trei ori mai mult decat cea mai performanta lampa clasica, designul fara filtre de praf, conexiunile LAN, USB Reader/Display si HDMI fac din noul BenQ LW61ST un model care genereaza costuri scazute de exploatare, avand totodata in vedere si consumul redus de energie electrica datorat tehnologiei Advanced SmartEco.

Modelul dispune de un sistem de pornire si oprire rapida, astfel incat proiectia poate incepe imediat ce prezentatorul a intrat in sala. Fiind echipat cu tehnologia Advanced SmartEco, BenQ LW61ST ajusteaza automat luminozitatea “lampii” laser, in functie de sursa din care primeste semnal, o carcateristica ce ajuta de asemenea la reducerea consumului de energie electrica. Lectorul/prezentatorul are posibilitatea sa redirectioneze atentia privitorilor dinspre proiectie catre sine, cu ajutorul butonului BlankEco. Tododata, noul model permite prin aplicatia Qpresenter realizarea prezentarilor direct de pe iPad sau iPhone, oferind astfel mai multa independenta utilizatorilor.

Noul BenQ LX60ST este un proiector XGA care face parte din generatia proiectoarelor echipate cu tehnologie BlueCore Laser Light, evidentiindu-se prin durata de viata a lampii de 20.000 de ore, un contrast de 80.000:1, luminozitate de 2.000 ANSI lumeni si o serie de caracteristici ce reduc drastic consumul de energie electrica. Atunci cand nu detecteaza o sursa de semnal pentru o perioada de trei minute, proiectorul isi reduce in mod inteligent luminozitatea cu pana la 10%.

Modelul dispune de tehnologie Advanced SmartEco, permite ajustarea automata a luminozitatii imaginii in functie de continutul imaginilor proiectate si ofera posibilitatea pozitionarii sale pentru proiectii din orice unghi.

Difuzoarele de 20W asigura posibilitatea prezentarilor cu componenta audio fara a fi nevoie de sistem audio suplimentar. Totodata, datorita portului special pentru microfon, BenQ LX60ST ofera o solutie care eficientizeaza si reduce costurile de exploatare.

(Sursa: BenQ)

Comenteaza