Antivirus pentru perifericele de stocare

Amenintarile informatice de tip autorun raspandesc de multe ori malware prin intermediul memory stick-urilor pe USB. De aceea, specialistii in securitate de la BitDefender au creat USB Immunizer, un program ce protejeaza impotriva unor amenintari ca Trojan.AutorunInf, viermele Conficker (Win32.Worm.Downadup), Worm.Autorun.VHD sau temutul Stuxnet, cei mai cunoscuti membri ai familiei de malware de tip autorun.

“In ultimii ani, functia autorun a fost vulnerabilitatea numarul unu in peisajul amenintarilor informatice din Romania, dispozitivele USB fiind una din sursele principale de infectie ale calculatoarelor.

Din a doua jumatate a anului 2009, Trojan.AutorunINF ocupa un loc fruntas in topul celor mai raspandite amenintari, atat pe plan international, cat si local, in timp ce alti doi reprezentanti ai acestei familii, Worm.Autorun.VHG si Trojan.Autorun.AET, se regasesc constant in top 10 al celor mai raspandite amenintari”, a declarat Catalin Cosoi, Head of Online Threats al BitDefender. “USB Immunizer este un raspuns la aceasta problema cu care se confrunta tot mai multi utilizatori din Romania care isi transfera documentele cu ajutorul stick-urilor USB sau a cardurilorde memorie  SD”, a continuat acesta.

BitDefender USB Immunizer protejeaza dispozitivele periferice de stocare impotriva eventualelor infectii. Chiar daca acestea au fost conectate la un calculator compromis, malware-ul nu va putea sa-si creeze fisierul autorun.inf, ceea ce inseamna ca va fi impiedicat sa se auto-execute.

Tabloul de comanda al BitDefender USB Immunizer iti permite sa alegi intre activarea si dezactivarea functiei autorun pentru toate dispozitivele periferice (cu exceptia celor de tip CD/DVD-ROM). Pentru aceia care folosesc des astfel de dispozitive, dezactivarea functiei Autorun ii poate salva de la infectarea calculatorului.

BitDefender USB Immunizer poate fi descarcat gratuit de aici.

(Sursa: BitDefender)

Comenteaza