A crescut numarul de conexiuni la internet in prima jumatate a anului 2011

Piata serviciilor de acces la internet in banda larga continua trendul ascendent pe mai multe segmente, valoarea ratelor de crestere depasind cresterile inregistrate in cel de-al doilea semestru al anului 2010, conform datelor publicate astazi de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) in Raportul semestrial de date statistice privind serviciile de acces la internet si serviciile de linii inchiriate si transmisiuni de date pentru prima jumatate a anului 2011.

Astfel, numarul conexiunilor de acces la internet in banda larga furnizate la puncte fixe a ajuns la 3,13 milioane, inregistrand o crestere de 4,4% pe parcursul semestrului I 2011, dublu fata de rata de crestere inregistrata in semestrul precedent. Cele mai importante cresteri au vizat conexiunile care utilizeaza tehnologiile xDSL pentru accesul la utilizatorul final (+7%, pana la 0,94 milioane conexiuni) si conexiunile care utilizeaza cablu UTP/FTP (+7%, pana la 1,70 milioane conexiuni). in acelasi timp, conexiunile de acces prin cablu coaxial au inregistrat o scadere de 5%, pana la 0,4 milioane.

De asemenea, este important de mentionat ca din totalul conexiunilor de acces la internet in banda larga furnizate la puncte fixe, 2,75 milioane de conexiuni (88%) folosesc tehnologia FTTx, tehnologie care utilizeaza fibra optica pana la locatia utilizatorului final sau pana la un anumit punct in apropierea locatiei utilizatorului final, in continuare conexiunea fiind realizata prin intermediul altor tehnologii (de ex. cablu coaxial, radio, cablu UTP/FTP, xDSL), acest lucru facand posibila oferirea unor viteze ridicate de conectare la internet. Celelalte 12 procente sunt conexiuni care utilizeaza suporturile din cablu coaxial/fire metalice torsadate/cablu UTP/FTP/radio sau alte mijloace.

Evolutia numarului de conexiuni la Internet

Rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe la 100 locuitori (numarul total de conexiuni/numarul de locuitori ai Romaniei) a atins nivelul de 14,6% la jumatatea acestui an, in timp ce rata de penetrare la 100 gospodarii (numarul de conexiuni furnizate persoanelor fizice/numarul de gospodarii din Romania) a crescut la 38,7%.

Totodata, in prima jumatate a anului 2011 numarul de conexiuni la puncte fixe instalate persoanelor juridice a inregistrat usoare scaderi (-1%), in timp ce conexiunile instalate persoanelor fizice au inregistrat o crestere de 5%. Din cele 3,13 milioane de conexiuni de acces la internet in banda larga la puncte fixe raportate la jumatatea anului 2011, 2,83 milioane erau folosite de abonati persoane fizice, in timp ce 0,3 milioane conexiuni erau instalate persoanelor juridice.

Grafic conexiuni clienti si mediu

98% dintre conexiunile de acces la internet in banda larga aveau o viteza de transfer de cel putin 2 Mbps, in timp ce 62% de cel putin 10 Mbps.

In acelasi timp, conform datelor furnizate de cei 6 furnizori de servicii de acces la internet la puncte mobile, numarul total de conexiuni active de acces la internet in banda larga la puncte mobile a atins valoarea de 3,53 milioane, in crestere cu 18% fata de finalul anului 2010.

Astfel, s-au raportat 2,56 milioane de conexiuni active in banda larga la puncte mobile utilizate prin intermediul telefoanelor mobile si 0,97 milioane conexiuni active in banda larga la puncte mobile utilizate prin intermediul modemurilor/cardurilor/USB. Numarul total de terminale/cartele SIM care permit accesul la internet la puncte mobile prin intermediul tehnologiior 3G (inclusiv 3G+), EV-DO, 4G sau al altor tehnologii superioare 3G era de aproximativ 5,1 milioane la 30 iunie 2011.

(Sursa: ANCOM)

Comenteaza