A cincea generatie de Wi-Fi se apropie

Traficul in retea continua sa creasca, la fel si cererea utilizatorilor de viteze tot mai mari de navigare pe Internet. In ciuda tuturor eforturilor insa, un mare numar de utilizatori inca se plang de vitezele mici de transfer de date cand vorbim de retelele wireless.

Broadcom si Qualcomm Atheros sunt doua companii care si-au propus sa remedieze aceasta situatie si se ocupa cu definirea unui nou standard wireless cunoscut sub denumirea de 802.11ac, standard ce-si propune sa mareasca vitezele de transfer in retelele wireless.

Asteptat sa apara la sfarsitul anului 2012 sau inceputul lui 2013, noul standard 802.11ac va opera strict in banda de frecventa de 5 GHz, spre deosebire de actualul standard 802.11n ce opereaza atat in banda de 5GHz dar si in cea de 2.4 GHz.

Problema cea mai mare a benzii cu frecventa de 2.4GHz este aceea ca este utilizata de numeroase alte dispozitive cum ar fi cuptoarele cu microunde si castile Bluetooth.

(Sursa: PC World)

Comenteaza